Amagire intru infinit...eu n-am fost singurul care m-am murit!
Umbroase-mi cresc caderi in suflet si mi te-alunga dorul meu, caci tu esti pasare, nu umblet, caci eu sunt mort, iar tu esti zeu!
Carare catre vis sculpteaza-mi si da-mi apoi dalta de metal...spre a ma vindeca de paseri, cu ea voi injunghia albastrul ireal...
Bateam natang in portile sperantei creandu-mi siruri de idei, tu te-ntristai zarind cum lanturi imi sfartecau genunchii grei...
Ce-ai fi putut a-mi spune doara...eram un umblet ratacit...suntem o ora dintr-o seara la cap de secol indracit...
Dor risipindu-mi-se-n vene...te retraiesc alene si-mi pare din nimic ca suntem clipe triste in groasele sprancene lovite de uitare...si imi zic:
Nu ne mai suntem dulce copil decat tacere, sare, venin...om intru dor...unde se duc toate cand mor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu