N-am putea draga prietene sa luam dara totul intr-un amarnic ras? Iacata cum sangele acesta graitor nu se stie pe sine! Cautam linia cea dreapta si in continua mirare ne loviram de un punct. Infinitate de ganduri siroiesc prin vene... si cand te gandesti ca toate atarna de o secunda...
Ce desparte fiinta de nefiinta?
Tic...lovesc zidul cu o privire si dare las cu lantul realitatii pe imaculata ta gandire.
Tac...se rastoarna carul cu speranta in sant si nu mai avem forta spre a-l ridica.
Intre tu si eu diferenta de-o respirare, intre mine si tine orice in afara de Dumnezeu.
Tic...ma prefac asemenea celor ce le-ai cunoscut candva...
Tac...doar imi preschimbi amiaza in altceva...
Intre noi stau aripi ale ingerilor nenascuti, bataie de-o moarte spre asfintit...
Omul se moare nu-i nimic imoral, ba inca mult mai firesc imi pare a sta de veghe asupra unor organe spre a le admira.
Suntem doar fire de praf trecatoare intr-un pumn de pamant tinut de altcineva...
De ne da drumul... pamantul nu moare...
sa ne cadem doar! dragostea mea...
