Unde esti, Elohim?

Oasele-mi striga departarea, zambetu-mi trist imi sfasie marea de lacrimi...
Elohim, lumea-i plina de patimi,
Sufletele-s umbre
Clipele-s tampe
Umbletul absurd...

Nu mai alergam intru infinit cautand incercarea de lumina
A sufletelor ce vor sa vina...
Nu te mai cautam in pustiu...
Respirarea adanca
Se naste din sicriu...
Noi miseii,
Noi praful si pulberea
Sperantelor Tale,
Noi, Elohim,
Am inventat asteptarea ce te-a vazut mort
Pe cand noi muream pentru tot
Am distrus speranta, Elohim
Ca sa stim...

Unde esti Elohim?
Amintirea existentei tale
Ne poarta catre acelasi drum pustiu
Nu ne mai impreunam mana cu vis
Nu ne mai strigam intru asteptare
Ceasu-i tarziu...

Asemena umbletului fara de capatai
Inventam respirarea departe de Crezul Tau
si ne mintim ca-n lume nu exista Dumnezeu...

Unde esti Elohim?
Am frant totul ca sa te stim..
Pustiu, pe aripile indoielii te risipim...

Nu ne mai stim, Elohim, Elohim!!

Ratacire

M-am ratacit aici...
Stiu sigur asta!
Caci ratacirea e a sufletului
Si nu a trupului,
A carnii asteia ce fara s-o doresc,
Ma are ca un sclav sub gheara sa.

Nu pot sa scap...
Idee geniala!
Frang lantul ce ma leaga
De amintirea ta...
Si-atunci, fara regret
Voi rataci cu suflet, trup, oriunde,
Voi sti ca totul este scirs
Sa uite,
Si ca nimicul, dorul sa imi dea...

Comoditate pura, lasitate,
Nemernicie a timpului,
Nu altceva...
N-as frange clipa
Ce nu vrea sa uite,
As frange mana
Ce ar vrea s-o ia!
N-as rupe albastrul
Si-as planta minute,
As lasa zborul doar sa mi le dea...

De aceea nu rup lantul,
Nu strig ura,
E trupul meu legat de tot
Ce m-a cladit.
Realitatea asta...
Simplu, gura!
Lasati-mi sufletul sa fie ratacit !

impresia unei clipe

...iar nu barbar



M-am trezit mirandu-ma ca cerul deasupra mea inca mai exista, ca norii inca se mai plimba in bataia vantului, ca sunt om iar nu animal, grec iar nu barbar...Lunecarea asta a literelor in cuvinte, propozitii, fraze ce capata sens sub priviea mea aproape ca se inlantuie intr-un joc dictat de ceva din exteriorul fiintei mele, cuvintele , ele, nebunele se scriu, mana mi se misca a pustiu, iar nu eu le gandesc...Vad zburand o pasare in inaltul cerului si incerc sa imi explic miscarea pe care aerul, mangaindu-i aripa o tradeaza.Aici jos, nu-i decat pierzare...la fiecare colt de strada vad un suflet cum moare, cum isi canta tristetea amestecand-o cu notele unei muzici prafuite...El singur stie ce a trait si-l vad stingandu-se fara a putea spune cuiva ce a simtit...In jur trecatori, nepasatori alearga timpul ce nu vrea sa se opreasca, alearga sperante false, idei moarte inca inainte de a se naste, un viitor unic...atat de unic incat toti il vom trai...Ce va sa fie de ne vom trezi din visul asta marunt ce ne-a rapit existenta?Vom umbla in intuneric fara de scop, vom cauta norocul miop, vom injura dreptatea legata la ochi si cu capul spart de neadevar...ce va sa vie?
Un viitor chior...

S-am auzit glasul metalic al timpului,
ce-mi ducea dorul ca un nebun...
trenul absurd gonea intruna
si nu ne-am mai vazut...

Am urmat cursul lucind sub uitare,
sinele, sageti se dezveleau,
implantand veninul sub aripa grea.

Sufletului

Nu-i bai Muritorule, nu-i bai...

Muntii se trecura, ape imi cursera,

iara tu stai.

Nu-i bai Secetosule,nu-i bai...

Gura crang iti seamana,

Mana mi te leagana,

Jocul mi te spulbera,

Iara tu stai.

Nu-i nimic Suflete, nu-i pierzare...

Aur se loveste de genunchi,

Padurea-mi creste-n rarunchi,

Muntii, alti munti mi te macina...

Si toate, Suflete, Netraitule,

Pe o pagina!

Nu-i bai mritorule, nu-i bai...

Muntii se trecura, ape imi cursera

Nu-i asa ca nu-i asa?
Ce-ar putea a ne priva
de dureri?
Mainile indeparatam stingheri...
Toate-mi sunt doar mangaieri
prea tarzii.

Inger

Cum e sa fii ingerul cuiva
si sa nu o stii...
Si cum ar fi, dac-ai afla-ntr-o
buna zi ca exist
pentru tine?

Ai rade..si-atunci,
de ce nu razi acum copile?

Ai plange pentru timpul pierdut?
Iti spun sa razi de-acum...
si de nu poti,gandeste ca in lume,
cineva a plans prea mult pentru tine,
pentru ca tu sa-ti schimbi astazi
surasul in stropi de uitare...

Si spune-mi, Ingere,
cand voi putea,
sub aripa-ti de vise
sa adorm si eu?

Nu ne mai suntem

Nu ne mai suntem
ai nostri muritorule,
nu se mai implanta cer in stele,
nici umbra arzanda dorintei mele.


Nu mai suntem copii
Uitatule!
Veci se strigara
In camp alergara,
Unde de vara
Inspre verdele crud


Nu ne mai sunt
Toate de-o era
Nimic nu ne spera
Ca vom mai fi...


Unde-s secundele,
Multele,Mutele..
Muntele albastru de dor-pribegii...
Nu ne mai suntem, Neasteptatule,
decat carunte urme de-o zi!
Nu ne mai suntem ai nostri copii!