De dor

Uneori mi-e dor...
desi nu stiu ce-nseamna dorul...
am inventat starea
celui care a vrut sa fie ca mine...


Alte ori imi zbor...
dorinte din ore si clipe haine...
nu ne-am petrecut...
visul lucind intristarea ne imagina
ca fiind ai nostri...


Nu ne-am mai durut...
Fumul gors cadea-n plamanul stang
peste sirul vechilor promisiuni
facand din cer o idee mult prea inalta
facand din noi iertarea sa se-mparta...


Stau absurd, tacand si-mi zic:
"timpul nu-nseamna nimic"
Haidem, Suflete, povara,
de-mi masoara pasul iara...
nu doar chipul ratacit...

Suflete! ne-am amutit...

Despre netrecutele ganduri

Amagire intru infinit...eu n-am fost singurul care m-am murit!
Umbroase-mi cresc caderi in suflet si mi te-alunga dorul meu, caci tu esti pasare, nu umblet, caci eu sunt mort, iar tu esti zeu!
Carare catre vis sculpteaza-mi si da-mi apoi dalta de metal...spre a ma vindeca de paseri, cu ea voi injunghia albastrul ireal...
Bateam natang in portile sperantei creandu-mi siruri de idei, tu te-ntristai zarind cum lanturi imi sfartecau genunchii grei...
Ce-ai fi putut a-mi spune doara...eram un umblet ratacit...suntem o ora dintr-o seara la cap de secol indracit...
Dor risipindu-mi-se-n vene...te retraiesc alene si-mi pare din nimic ca suntem clipe triste in groasele sprancene lovite de uitare...si imi zic:
Nu ne mai suntem dulce copil decat tacere, sare, venin...om intru dor...unde se duc toate cand mor?