Ceea ce sunt

Uimit fiind te vei intoarce-n tine, gasind locul inimii gol si prafuit...Nu vei fi alinare pentru lungile zile, ci doar timp scurs absurd si prabusit...
De ce nu ne suntem?Pentru ca nu ne-am fost nicicand...Amagirea clipelor ce am avut ne-au purtat nicaieri...Daca intinzi mana la colt de strada, crezi ca-i cineva care sa te vada si sa se-ndure a-ti arunca o moneda de speranta, in viata fiind inca?
De ce sa crezi despre ceea ce e ca de fapt nu se mai afla...E soarata mioapa, destinul ciuntit...Te-ai intors in tine si nu te-ai regasit?
Poate ca n-ar fi fost nimic de aflat...Dorul mi-a murit din pacat, mana natanga nu-mi sangereaza inca implantata fiind in ochiul turbat...
Asemenea acelor vremi nu voi mai fi...nu pentru ca un lucru asemenea altuia nu exista, ci pur si simplu, pentru ca n-am fost nicicand astfel, n-am fost eu...
Da-ti -mi voie sa ma prezint, sunt cel fara de cuvant, sunt cel fara de umblet, un simplu gand, al altuia, cel de azi...numaram ascunzatori departe de suflet, din vremuri, pana azi.

Fiind

Cand nu ne-au mai ajuns cuvintele, ne-am facut ramuri inspre tacere...Drumurile gemeau sub praful asternut in durere si nu ne-am mai fost.
Cand nu ne-au mai fost destule secundele am rupt suflete pentru a ne avea...Aripa stanga imi era grea, piciorul drept imi sangea a cautare.Calcam nevinovat iarba cea fara de grai, in toate imi erai fara de ochi priveai si nu m-ai inteles...
Incearca sa dai sens cautarii...Iaca, de te ridici de pe piatra stand absurda-n rascruce, mainile ti le frangi ramuri implantand catre soare...Pasarile, spun, oare se cad acolo unde dorinta de moarte le poarta fara a sti cu adevarat finalul?Unde se duc toate cand mor?Suflete calator?
Unde ne-nseraram, idioti copii, loviram in dreptate pentru-a face loc uitarii...Apa marii de-ar veni, n-ar putea spala pacatul...
Mi-e dor de umblatul fara temei...Iau sufletul in carca si strig:Hei!Haide de ne-om inalta colo-n fata la cismea, unde apa nu mai curge, unde sarea imi strapunge amintirea ta...Suflete, de ne-om zbura!
Ridic privirea si zic:
Prea mult am stat in noi pentru "a fi", hai de ne-om calatori!Pasari de-om fi!
Cand se stinse totul si steaua din urma, imi prefacea cununa de raze in dureri...
Nu sunt minune, nu-ti mai pot spune cine "am fost".Suflete prost!
In toate alerg un dor si intrebarea cea dintai nascuta, pe buze-amare ce-mi saruta zeci de cuvinte...om intru dor...unde se duc toate cand mor?

A FI

M-am trezit alergand umbrele unor idei...Imi scapatau in urma incercarile unor simtiri ce pareau a fi ale altcuiva, departe de fiinta, trupul meu, ca si cum nu as fi fost eu, ca si cum din somnul mult prea adanc din care ma trezisem, m-as fi ridicat din nefiinta si abia atunci as fi inceput "a fi".
Dorurile imi pareau tarzii, vestejite de realitate, rupte din noapte, asezate peste pamantul numit trup, peste gandul mereu infometat asemenea unui lup...
Prietene, Intristatule, dara, nu te innegri asemenea cerului innourat, suntem suflete cu pene, nu ne mai rupem din vremuri blesteme, nu ne mai duram poduri intru cautari lipind tarmuri intre necuprinsele mari...Nu te mania prea tare, tu, Hotare, ca nu ti-am stat...Rascrucea din inima iti seamana pacat, minuni spre inserare n-am apucat a atinge...Dorul nu mi se mai frange.Toate au cedat.
Daca vrei sa scoti pete din haine, inalbeste-le atent cu rabdare...Nu-ti garantez ca va sterge cararea insa cu siguranta o va muta...de la alb, negru, la altceva...Cu totul si cu totul...din aur.Asa erau inelele printeselor din povesti, eram nenascuta pentru acest "a fi", amintirile imi graiau depre ceea ce copil fiind cutezam a visa.
Intinde-ti mana...Mata stii cat costa acu' o paine?Da sa-ti torn in traista ca prea adanca iti fuse napasta...Haide de-oi avea pentru drum...Infometat fiind, nu-ti va sa fie casa, casa si nici umbletul dulceata...Ci cautarea, chin se va numi, te voi petrece zi de zi, ti-oi ascuti durerea-n oase, te-oi face din pamant, matase...
Haidem de-om porni, vremea de-om vremui, nu ne vom opri numa' la "a fi"...
Haidem de-om cauta acel nemernic gand, acel dulce mormant al ideii ce s-o-mplantat in coaste.
Cauta-ti Inima si spune-i:
"de azi traiesti pentru "a exista", nicicand pentru a mai fi"
Sa suflam, Suflete, in papadii, sa ne-agatam de puful cel firav, doara ne-o duce mai departe...
E deschis vad in asta noapte la magazinul din colt...Sa ne cumparam placeri marunte, ce vin in pungute mici si mari, verzi si albastre, sa le-ndesam in traistele noastre pentru cand ne-o fi mai urat...
Suflete, eu am inceput s-alerg!Tine-te dupa mine!Cand nu mai poti zici "piua" si ti-oi da ragaz de-un cot sa rasuflii si sa numeri cati pasi de furnica, de urias, cate ceasuri si cate mamaligi voi avea de facut...
Daca iti iau locul, ma fac imparat si ma prefac ca nu te-am cunoscut...