o alta perspectiva asupra vietii

N-am putea draga prietene sa luam dara totul intr-un amarnic ras? Iacata cum sangele acesta graitor nu se stie pe sine! Cautam linia cea dreapta si in continua mirare ne loviram de un punct. Infinitate de ganduri siroiesc prin vene... si cand te gandesti ca toate atarna de o secunda...
Ce desparte fiinta de nefiinta?
Tic...lovesc zidul cu o privire si dare las cu lantul realitatii pe imaculata ta gandire.
Tac...se rastoarna carul cu speranta in sant si nu mai avem forta spre a-l ridica.
Intre tu si eu diferenta de-o respirare, intre mine si tine orice in afara de Dumnezeu.
Tic...ma prefac asemenea celor ce le-ai cunoscut candva...
Tac...doar imi preschimbi amiaza in altceva...
Intre noi stau aripi ale ingerilor nenascuti, bataie de-o moarte spre asfintit...
Omul se moare nu-i nimic imoral, ba inca mult mai firesc imi pare a sta de veghe asupra unor organe spre a le admira.
Suntem doar fire de praf trecatoare intr-un pumn de pamant tinut de altcineva...
De ne da drumul... pamantul nu moare...
sa ne cadem doar! dragostea mea...

Catre Cer

Caci poduri cladeam intru gasirea fericirii deasupra marii de lacrimi, caci totul prefaceam intru amagirea oricarei patimi...
Iacata cum ne incepuram fara de rost...cand am strivit cuvantul prost si-am invatat a cauta in intunerec firul de speranta...
Nu-i asa ca nu-i asa...nimic nu ne departa mai mult de noi decat propriile trupuri...Respingand in sine ideea de a gasi, ne alungam intru negasire...
Unde esti tu, Elohim?
Sarmane starvuri ne dregem tacerea si asternem totul c-un frumos "A fost candva"...
In urma nu mai privea...si era totul ca o rotire de aripi duhnind a cadere.
Ne prefacem ca ne stim de secole, nestiindu-ne...
Dara cand va sa vie clipa ce ne va cunoaste?

Fuga de timp...

In mainile noastre stau disperarile...atarnande de cate vreo clipa...Suflete calator...unde se duc toate cand mor?
N-am incercat vreodata a-mi pune intrebari ci am gasit cateva raspunsuri fara de rost pe care n-am stiut a le drege intru fericire. Iacata cum ne pierduram oasele in macinarea continua a vremii. Suntem dara nu prea ne mai suntem...Cuvinte risipite...Ce le vei spune celor ce vor intreba de mine?
Vei spune ca nu m-ai cunoscut, vei crede dara tu insuti aceasta?
Ma vei vedea in orice chip al uitarii?
Dara nu ne vom mai fi...
Aici se cursera raurile inspre fericire...izvorara amintiri despre neamintiri numai noi nu ne regasiram...
Spune-le ca am fost verdele pe care l-ai mirosit intr-o primavara tarzie, paienjenisul sculptat in coltul unei idei despre fuga fara de margini, razvratire pentru nimic...
Spune-le numai ca nu am mai avut timp...desi am fi putut darama muntii numai gandind era ce va sa ne cunoasca...

Despre neamintiri

Ne-am cautat prea mult pentru a fi asemenea visului purtat printre lungile clipe de dor... Intamplator mi te vad...Nu iti cunosc mirarea, iti stiu doar pasul.In el sta intiparita distanta ce-am pus intre suflete...Spate in spate respiram nestiindu-ne, neintrebandu-ne, nefiindu-ne, stand.
Apasam deasupra amintirilor negrul pamant spre a ierta trecerea ce ne-a facut starini unul de altul...Apasam nemilos pe mormantul fericitelor zile, ingropand cu tacere ce va fi fost...
Adio, deci... ramai cu bine, zambetul meu poarta pe buze un alt nume, un alt chip...
Aproape ca nu cred sa fi stiut candva pe altcineva...
Cine esti?
Esti?
Cine?

Despre ziduri in luna

Singure oasele gem disperarea intr-o carne mult prea absurda pentru a intelege...ne petrecem de secole tristeti ale sufletului iara nu ale trupului pe carari mereu ale altora, ale noastre nicicand...
Intinde-ti mana dreapta...azi vreau sa iti ghicesc destinul brazdat in linii dese asemenea muntilor de lacrimi...Intinde-ti privirea! nimanui sa ii pese de ce timpul azi neaga din secoli iubirea!
N-am priceput jocul de-a viata...n-am fost un bun arheolog desi am sapat adanc intr-insa...n-am descoperit inca nimic ori pate nu era ceva de descoperit ori poate menit pentru a fi descoperit.
Batrane zid! unde mi te cladisi in luna...caut barosul spre a mi te darama insa pasul nu mi te afla...Obosit de a cauta aman trecerea dincolo de caramizile zileleor mele...
M-asez la masa zeilor nenascuti spre a ma vindeca de tine...ridic paharul cu vin intru uitare, spre a ma ierta de mine.
Abia am inceput!

De dor

Uneori mi-e dor...
desi nu stiu ce-nseamna dorul...
am inventat starea
celui care a vrut sa fie ca mine...


Alte ori imi zbor...
dorinte din ore si clipe haine...
nu ne-am petrecut...
visul lucind intristarea ne imagina
ca fiind ai nostri...


Nu ne-am mai durut...
Fumul gors cadea-n plamanul stang
peste sirul vechilor promisiuni
facand din cer o idee mult prea inalta
facand din noi iertarea sa se-mparta...


Stau absurd, tacand si-mi zic:
"timpul nu-nseamna nimic"
Haidem, Suflete, povara,
de-mi masoara pasul iara...
nu doar chipul ratacit...

Suflete! ne-am amutit...

Despre netrecutele ganduri

Amagire intru infinit...eu n-am fost singurul care m-am murit!
Umbroase-mi cresc caderi in suflet si mi te-alunga dorul meu, caci tu esti pasare, nu umblet, caci eu sunt mort, iar tu esti zeu!
Carare catre vis sculpteaza-mi si da-mi apoi dalta de metal...spre a ma vindeca de paseri, cu ea voi injunghia albastrul ireal...
Bateam natang in portile sperantei creandu-mi siruri de idei, tu te-ntristai zarind cum lanturi imi sfartecau genunchii grei...
Ce-ai fi putut a-mi spune doara...eram un umblet ratacit...suntem o ora dintr-o seara la cap de secol indracit...
Dor risipindu-mi-se-n vene...te retraiesc alene si-mi pare din nimic ca suntem clipe triste in groasele sprancene lovite de uitare...si imi zic:
Nu ne mai suntem dulce copil decat tacere, sare, venin...om intru dor...unde se duc toate cand mor?

Despre repeziciunea timpului

Cadeau din cer electroni albastrii far' de temei...cand ape repezi scanteiau trecutul dor.
Eram eu, apoi totul s-a limpezit devenind trup. N-am crezut, desi uimirea clara se implantase absurd in inima-mi.
Sarmane fiinte...cand ne-am lovit mai aprig pentru a scapa ne-am reincarnat doar pentru a vedea cum ni se trec orele.
Am ras zgomotos...am negat timpul prost...iara el ne-a negat pe noi.
Strigoi!!!
Am crezut ca sunt nemuritor....
Am crezut numai...

O zi obisnuita de vara

De bine, de rau pamantul se-nvarte...Mai tocit pe la colturi, mai rupt pe la mijloc, caldura sufocanta urcand in vesnicul mijloc de transport in comun dotat cu aer conditionat, dar care nu functioneaza niciodata...
Caldura apasatoare, sete de umblat undeva pe racoare si nu in centrul asta duhnind a lipsa de timp, a fuga fara scop, a gaze de esapament de la sutele de masini fitzoase care stau ore intregi huruind sub capota sutele de cai putere degeaba...
Unde mama masii sa fugi...cand nu ai loc nici sa te misti de cate ganduri pe centimetru patrat intalnesti in Bucrestiul asta, capitala a unei tari Europene...
Circul cu 104 de la Unirii la Piata Operei...Ma uit obsesiv la ceas si vad ca mintele trec ingrozitor de repede, trebuie sa ajung la facultate, e si jumate, la fix incepe seminarul de civil si eu nu am nici macar timp sa respir.
Dar e bine...pamantul se invarte!Geamurile deschise...adie un vant fierbinte care poarta in el mirosul de tei inflorit de pe Splai.Iacata ca veni si vara si natura se transforma...numai autobuzul asta nu vrea sa se mai miste din loc!
Nu am mers nici o statie si stau la acelasi stop de 10 minute...fara 20...n-am timp sa mai ajung in camin...am noroc daca ajung la seminar inaintea profesorului...De ce naiba stam atata la semafor?
Explicatia - simplu - s-au decis unii sa faca greva ca nu le mai ajunge nu stiu ce si iacata cum sute de oameni stau blocati intre Unirii si Natiunile Unite asteptand ca alte sute de oameni sa treaca pe strada cerandu-si drepturile...Si cu toate astea suntem in Europa...E democratic in ziua de azi sa iesi pe strada si sa urlii in gura mare, sa atragi atentia si sa furi timpul altora pentru a-ti staisface propriile nevoi, pe care de altfel ti le-ai satisface daca ai munci...Dar cum noi suntem un stat social, nu e mai bine sa dea statul si noi doar sa ne plimbam sa ne cerem drepturile?
Stau de 20 de minute aici intepenita, fara aer conditionat, admirand parada agricultorilor sau ce ma-sa sunt ei , pe +40 de grade, e fara 10, ma gandesc ca nu mai am timp sa mananc nici macar pe drum, ca la seminar, Dumnezeu cu mila cum oi ajunge...Dar e bine, suntem in anul de gratie 2009, e vara torida, mai adie vantul, miroase a tei, iar eu chiar nu am chef sa ma gandesc la drepturile altora atata vreme cat nici altii nu se gandesc la drepturile mele...Pana la urma n-am chef de o lectie de constitutional, drepturile le castigi indeplinindu-ti obligatiile si respectandu-i pe cei din jur.Uite ca s-a terminat si demonstratia de pe Splai...s-au oprit si claxoanele infernale ale celor nedumeriti de motivul pentru care un card de masini a trebuit sa stea cca 25 de minute...Ajung la facultate la si 5 minute...Noroc ca nu a ajuns inca profu'...
Ma asez terminata in prima banca, si nu in mod ostentativ...Imi miroase a tei si aici, e unul chiar langa fereastra...Intra si profu' si incepem lectia de drept.Uite ce invat eu! imi zic in sinea mea in ciuda...invat sa apar drepturile astora care habar nu au ce inseamna a uza cu adevarat de un drept si fac demonstratii comuniste rugandu-se sa fie si ei bagati in seama...Totusi nu e Constitutional, asa ca imi alung gandul si imi spun...
Hei, putea sa fie si mai rau!

"Gicului" meu care nu este plop

Mi-a mirosit a tei...in dimineata curgatoare de idei...mi-a mirosit a tei...

Candva aveam si eu unul...

Se facea ca ma departasem de tine si cand nu ne-a mai grait timpul, cand nu ne-au mai crescut amintiri despre noi, se facea ca teiul mi se taiase pe cand umblam aiurea intru negasit.

Se facuse tarziu.

Imi mirosea a tei pustiu, a sunet de picaturi pe tample, a doruri flamande...

Se facea ca nu se mai facuse vreodata tei spre o alta asteptare de-a mea...

Se facea ca nu se mai facea...si miroseam urletul care ne alunga catre altceva, care nu mai era.

Iacata cum un netrebnic de pom imi implanta in coaste ideea de tine...cand eu, zburdand aevea imi imaginam ca imi sunt...

Mi-a mirosit a tei si a uitare, pe cate o carare batuta atat de des, spalata de picurii cei marunti de ploaie intu care m-am sters...

Pom nebun...cu dorul de tine ma impac.

Despre imbratisare

- Analiza a unui gest de indragosititi

pret de o tigara -

Necesitatea de a imbratisa se reduce la gestul simplu de incolacire a mainilor pe dupa gatul catorva idei, de obicei ale altora, din teama de a nu le pierde asemenea celor pe care tu insuti le-ai avut.
Starea de a tine in brate se transforma dintr-o dependenta psihica de a simti in materialitatea strangerii tale trupul lenes care, desi nu iti apartine il simti in incelstarea stransorii ca si cum ar fi al tau - intr-o dependenta a gestului, de a imbratisa imbratisarea ideii prin trup .E reducerea in sine a fiintelor de la doi la acel unu primordial, alergarea intru gasirea altei fiinte ce va sa te completeze...
Bratele inconjurand carcasa vietuinda numita trup se unesc spre a da nastere unului, singurului eu si tu reunit intr-unul, noi.
E o explicatie pura si simpla a unui gest de afectiune, repetitiv, insolit, niciodata acelasi precum cel pe care il imbratieszi se transforma pe rand in gand, dorinta, vis.
De revine in forma materiala, umbratisarea isi pierede sensul sau, nu ramane decat un gest lipsit de esenta, lipsit de inteles.
Haide doar de-om imbratisa cateva idei pentru a suplini lipsa sensului imbratisarii materiale...
Si cand te gandesti ca sunt cate 2 maini care se cauta in intuneric...

La margine de gand

Iacata-ne, iacata-va
stand in ploaie absurzi si goi
timpul se prelinge dintr-o teava
iar pe talpi ne-atarna greu noroi


Iacata-ma-s verde ca si ora
ce-mi crescuse-n ceafa fara grai
ticaitul putred imi batea amiaza
numai tu in toate nu imi mai erai


Iacata cum zburda fericite oase
peste campuri rosii de neant si hau
si cum nu le pasa astor maini trecute
c-au ucis azi noapte-n vis pe Dumnezeu...

Iacata sunt cel ce iti va tine locul
voi crea destinul atarnand de jocul
intamplarii doar...
Imi reneg trecutul, las' sa-l spele ploaia...
sa se scurga alene-ntr-o gura de canal

Fiindu-mi dor...

As vrea sa scriu intr-o noapte pustiul,
sa il citesc si sa-l astup din nou...
as vrea sa rup intr-o clipa tarziul
mangaind ne-ncetat chipul tau.

As vrea sa fiu o carare spre umbra,
la capat de viata rotind dintr-un dor
sa nu-mi fie zarea marunta si sumbra...
sa nu-mi fii un chip ratacind - Sburator...


As vrea sa ma nasc intr-o era de ingeri
negand carnea, graiul si osu-mi absurd
ce nu s-a-mplantat decat pentru plangeri...
in tot ce n-a fost sa imi fie prea mult...


Dar' apoi de am fi precum gandul se-mparte
in vis si viata cazuta-n noroi,
cum ar putea iubirea strabate
departarea nebuna ce am pus intre noi?


Si de m-as naste a mea pe vecie,
n-as sti sa m-ntorc-nspre ce-am cautat
mi-e mana obosita si pustie,
mi-e versul lovit de cuvinte - sarac.


Chem vantul sa-mi astupe fiinta moarta..
Desertul aducand in el taceri,
rescrie-n minte chipuri d-alta data
pe fire de nisip -n spre nicaieri...

ma-ntorc in mine!

Am pastrat in amintire sarea lacrimii din colt, depasita de-o iubire fara rost.
Am crezut in nemurirea glasului ce de un veac ma purta in amagirea visului zeului slab.
Si de-am iubit, ce are a face cu tot ce n-viata m-a cladit?
Sunt muritor, o, dati-mi pace, nu-i chip din tot ce mi-am dorit...
De am visat trecerea lina, a fost doar zbor, nimic mai mult...Traim in secol de lumina...Sunt om curgand, tarana, vant!
De am tradat din secoli tipat, n-a fost al meu, ci doar trup bland, curgand in aripi ne-nfricate, dulce mormant.
N-am asteptat nasterea lumii, ci m-am creat fiind al meu, am dat glas timpului si urii spre a ma vindeca de zeu.
Nu cred in patimi si iubire, se trec asemeni norilor curgand, traiesc o clipa de-amagire in vieti fara de rand.
De ne vom intoarce-n noi, vom fi simpli trecatori, nestiind al cui rastimp sa purtam in suflet balnd, al cui tipat sa zbieram, al cui cant sa-l ingropam...
De ne vom intoarce-n noi, vom fi cioburi vechi, strigoi, vom purta in piept tacerea ce ne-a amutit candva...
Nu vom sti "a exista"...
Suflete, de ne-om priva candva de noi...



P.S. - pentru ca n-am incetat nicicand a iubi ideea de a iubi ceva ce nu va fi asemenea mie vreodata.
Stii sa iubesti?
Te-ntreb pe cine...De nu pe mine...Pe cine ai sti?

Tie, desi sufletul imi zbiara numele altcuiva...

intaiul gand spre "a exista"

In absurd traind totul, te redescoperi in tine fiind al tau, ca si cum n-ai fi parasit trupul, gandirea, timpul tau...
Sunt eu, al aceluiasi os, gandind piezis, intors pe dos...
N-am parasit starea nicicand pentru "a fi".Iluzia clipelor ma purtau tarzii spre nimic.Realizez ca nu sunt iarba cea care vorbeste, ca nu sunt praful cel din coltul veacului cel ce paseste agale...Mi-am depasit conditia "fiind".
Am fost tarana pentru o bucata de timp...
M-am saturat "a fi" pentru nimic.
Crezi tu, ca de vor pica stele in luna, se vor naste-mpreuna in alt univers destinele crude, sculptate si ude, pe pietre de sest?
Mi-e dor de nimica'.
Sunt ore, sunt clipa inspre infinit.
Am incetat "a fi" pentru acel trup, pasesc agale spre "a exista".Nu vad umbra ta, mi-e teama sa fiu eu, mi-e teama de mine...
Dar azi, sunt al meu.

Fara de sfarsit

E atata liniste in suflet, Cuvinte...
incat, stand pe-o margine de speranta,
imi simt trecand timpul prin vene...
Genele mi se misca alene
pentru somnul fara de grai...

E atat de ierbos cugetul, Straine,
incat simt vantul brazdandu-mi tacerea...
imi fosneste in urma durerea,
pe drumul ce n-am apucat a avea.

e atat de soare in urma, Lumina,
si-mi pare ca n-am trait nicicand
pentru a fi...
ne-am ales jocul stupid al iubirii
pentru a minti.

E atat de al altuia totul, Suflete,
ca-mi pare a nu fi avut nicicand.
e atat de aspru norocul,
de l-am inmormantat plangand?


Colo, sezi tacut...
Sunt Noapte, esti vant...
Vino de-mi alunga asta urma...
Canta!
si-n notele-amare sa se nasca-n uitare
Un nou inceput!!

n-ai sa-ntelegi...

N-ai sa-ntelegi vreodata
ce m-a facut sa sper...
aveam in suflet roata
de ore si de cer...
Purtam cuvinte-n tample
si-adulmecam tacerea
Tu te-nvarteai in lume,
tratand numai cu berea...
Eram copil cu suflet,
naiv si fara scop
tu erai vis, marite,
c-un ochi usor miop.
Strangeam singuratatea la piept
in vremuri reci,
tu mestecai in fuga idei,
sa nu te-neci.
Eram o umbra trista pe-ntinsele alei,
tu aruncai cu pietre
pe strazi, printre catei.

Parere-mi fuse totul...
Noi nu ne-am inventat,
La brat mergand cu altul,
cu alta, tu de brat..

Treceam din intamlare
pe-acelas drum tacut...
Eu azi...
Dar tu c-un secol in urma...
M-ai tacut.

Ciudata amintire, ce n-am trait
nicicand...
Poveste de iubire -
Eu vant, iar tu pamant...

amicului, calului

m-am nascut fara noroc...spuse pasul - omului olog...M-am trezit fara de vise-n viata - spuse gandul - omului din fata.
Pentru ce atatea cate s-au trecut?Nu mi-au fost destule orele, de-mi sunt toate precum ceata ce din maini alung?
Pentru ce sa ai, doar ca sa pierzi incet?
Pentru ce sa dai, doar ca sa vezi cum trec?
Nu-mi implu fericirea, n-am ce sa mai adap...setea striga-n coaste- calul imi e schiop...
Pornim la pas, amice, hai, de ne-om tine drumul, sa fim "doi" impreuna, iar nu mereu tot "unul"...

SUNT

- Mie, cea care voi fi...exista -

Ne-am asezat aici, de-a curmezisul oricrei sperante.Purtam armuri ce se-nfasoara lucind pe timidele brate, in dreptul inimii avem un spin doara ne-o aminti de noi, cei ce am fost candva, iar restul se rezuma la ce vom cauta...
Timpul ne traieste in sinea-i distant.Ne curgem clipe asemenea apelor peste pietre, trupul ne tradeaza vremea, insa noi, sarmane fiinte, ne credem nemuritori.Sezum aici, fara regrete, fara de grai povestind despre ceea ce va sa vina, o dulce lumina ne-mpresoara tacerea si parca stam, stam de veacuri.Nu asteptam nimic...Eu nu mai sunt eu, tu nu mai esti tu, nu ne mai intelegem cuvintele ce definesc acel "tu" sau "eu"...Candva am fost "unul"...mi-ai soptit temator din priviri...Candva am fost timp, candva n-a fost sa fie nori ci numai ploaie absurda, calduta, marunta in luni fara de sir, cand tu, trup , iar eu simtire, ne-am despartit pentru a fi "doi" si "unul".
Totul e mai lin acum, Suflete scrum...Nu-i inserare, nu-i departare, nu-i decat aici si acum.
Ne petrecem...asa, ca de inserare de suflete...Eu nu am timp, tu esti cel fara de care timpul nu curge...Cand el nu te are pe tine, nici eu nu il am pe el...E un cerc vicios acesta din care poate ca nici nu vreau...Sunt inca tanar!striga el cu indarjire.N-am apucat a spune ceea ce sunt menit a trada...Sunt inca vesel, nu ma alunga!
Iara nu pentru doi se facu totul...Sufletul, netotul striga a pustiu...E atat de departe, atat de tarziu...
Nu ma impietri, n-ai sa poti smulge fara de mine hainele sublime ale indiferentei! Spuse el prezentului, mereu grabit, mereu al altuia, ce nu l-a auzit...
Inca tanar si vreau sa ma lepad de ceea ce n-am dorit..." a fi"!
Ma-ntorc in mine si nu ma vad zburand...Piciorul stang mi-e inca legat de simplul gand "azi sunt".
Sunt tanar si liber ca sa ma eliberez...inca tanar sa visez, inca devreme sa spun c-am fost...mult prea tarziu ca sa alung din mine gandul prost...

Ceea ce sunt

Uimit fiind te vei intoarce-n tine, gasind locul inimii gol si prafuit...Nu vei fi alinare pentru lungile zile, ci doar timp scurs absurd si prabusit...
De ce nu ne suntem?Pentru ca nu ne-am fost nicicand...Amagirea clipelor ce am avut ne-au purtat nicaieri...Daca intinzi mana la colt de strada, crezi ca-i cineva care sa te vada si sa se-ndure a-ti arunca o moneda de speranta, in viata fiind inca?
De ce sa crezi despre ceea ce e ca de fapt nu se mai afla...E soarata mioapa, destinul ciuntit...Te-ai intors in tine si nu te-ai regasit?
Poate ca n-ar fi fost nimic de aflat...Dorul mi-a murit din pacat, mana natanga nu-mi sangereaza inca implantata fiind in ochiul turbat...
Asemenea acelor vremi nu voi mai fi...nu pentru ca un lucru asemenea altuia nu exista, ci pur si simplu, pentru ca n-am fost nicicand astfel, n-am fost eu...
Da-ti -mi voie sa ma prezint, sunt cel fara de cuvant, sunt cel fara de umblet, un simplu gand, al altuia, cel de azi...numaram ascunzatori departe de suflet, din vremuri, pana azi.

Fiind

Cand nu ne-au mai ajuns cuvintele, ne-am facut ramuri inspre tacere...Drumurile gemeau sub praful asternut in durere si nu ne-am mai fost.
Cand nu ne-au mai fost destule secundele am rupt suflete pentru a ne avea...Aripa stanga imi era grea, piciorul drept imi sangea a cautare.Calcam nevinovat iarba cea fara de grai, in toate imi erai fara de ochi priveai si nu m-ai inteles...
Incearca sa dai sens cautarii...Iaca, de te ridici de pe piatra stand absurda-n rascruce, mainile ti le frangi ramuri implantand catre soare...Pasarile, spun, oare se cad acolo unde dorinta de moarte le poarta fara a sti cu adevarat finalul?Unde se duc toate cand mor?Suflete calator?
Unde ne-nseraram, idioti copii, loviram in dreptate pentru-a face loc uitarii...Apa marii de-ar veni, n-ar putea spala pacatul...
Mi-e dor de umblatul fara temei...Iau sufletul in carca si strig:Hei!Haide de ne-om inalta colo-n fata la cismea, unde apa nu mai curge, unde sarea imi strapunge amintirea ta...Suflete, de ne-om zbura!
Ridic privirea si zic:
Prea mult am stat in noi pentru "a fi", hai de ne-om calatori!Pasari de-om fi!
Cand se stinse totul si steaua din urma, imi prefacea cununa de raze in dureri...
Nu sunt minune, nu-ti mai pot spune cine "am fost".Suflete prost!
In toate alerg un dor si intrebarea cea dintai nascuta, pe buze-amare ce-mi saruta zeci de cuvinte...om intru dor...unde se duc toate cand mor?

A FI

M-am trezit alergand umbrele unor idei...Imi scapatau in urma incercarile unor simtiri ce pareau a fi ale altcuiva, departe de fiinta, trupul meu, ca si cum nu as fi fost eu, ca si cum din somnul mult prea adanc din care ma trezisem, m-as fi ridicat din nefiinta si abia atunci as fi inceput "a fi".
Dorurile imi pareau tarzii, vestejite de realitate, rupte din noapte, asezate peste pamantul numit trup, peste gandul mereu infometat asemenea unui lup...
Prietene, Intristatule, dara, nu te innegri asemenea cerului innourat, suntem suflete cu pene, nu ne mai rupem din vremuri blesteme, nu ne mai duram poduri intru cautari lipind tarmuri intre necuprinsele mari...Nu te mania prea tare, tu, Hotare, ca nu ti-am stat...Rascrucea din inima iti seamana pacat, minuni spre inserare n-am apucat a atinge...Dorul nu mi se mai frange.Toate au cedat.
Daca vrei sa scoti pete din haine, inalbeste-le atent cu rabdare...Nu-ti garantez ca va sterge cararea insa cu siguranta o va muta...de la alb, negru, la altceva...Cu totul si cu totul...din aur.Asa erau inelele printeselor din povesti, eram nenascuta pentru acest "a fi", amintirile imi graiau depre ceea ce copil fiind cutezam a visa.
Intinde-ti mana...Mata stii cat costa acu' o paine?Da sa-ti torn in traista ca prea adanca iti fuse napasta...Haide de-oi avea pentru drum...Infometat fiind, nu-ti va sa fie casa, casa si nici umbletul dulceata...Ci cautarea, chin se va numi, te voi petrece zi de zi, ti-oi ascuti durerea-n oase, te-oi face din pamant, matase...
Haidem de-om porni, vremea de-om vremui, nu ne vom opri numa' la "a fi"...
Haidem de-om cauta acel nemernic gand, acel dulce mormant al ideii ce s-o-mplantat in coaste.
Cauta-ti Inima si spune-i:
"de azi traiesti pentru "a exista", nicicand pentru a mai fi"
Sa suflam, Suflete, in papadii, sa ne-agatam de puful cel firav, doara ne-o duce mai departe...
E deschis vad in asta noapte la magazinul din colt...Sa ne cumparam placeri marunte, ce vin in pungute mici si mari, verzi si albastre, sa le-ndesam in traistele noastre pentru cand ne-o fi mai urat...
Suflete, eu am inceput s-alerg!Tine-te dupa mine!Cand nu mai poti zici "piua" si ti-oi da ragaz de-un cot sa rasuflii si sa numeri cati pasi de furnica, de urias, cate ceasuri si cate mamaligi voi avea de facut...
Daca iti iau locul, ma fac imparat si ma prefac ca nu te-am cunoscut...

ceea ce n-am fost

"Tot ceea ce esti e tot ceea ce ai"

Cum ar fi daca intr-o buna zi, te-ai vedea pe tine, fiind altcineva, altceva...o imagine a ta traind prin altul?Te-ai putea accepta cu aceleasi ganduri si simtiri depre viata?Te-ai putea suporta fiind tu, al altui trup?N-as fi crezut vreodata ca amagirea unei idei tampite despre viata va fi transpusa in cei pe care ii voi cunoaste, ca eu, obiectiva fiind(asa cum niciodata n-am putut fi pentru mine)voi putea spune experiente simtite, opuse celor ce-am avut...De-as putea intoarce timpul...Insa el, hapsanul, imi ranjeste in vene...Stiu, ca indiferent de ce sunt, asemenea acelor vremi nu voi mai fi...Nichita saracul prevedea in moarte trecerea inspre altceva, rupt de tine insuti, identitate in trecut, divizibil, altceva fiind, altcineva, si nu un alter ego in prezentul tradus prin viitor...Nu pot intoarce timpul, minuni nu pot naste, morti nu inviu, venele imi latra precum catelul pamantului a turbare si pustiu...Tot ceea ce sunt acum, e tot ceea ce am.Umblu cu visele in buzunar, iau suflete cu mine la piept, zburand, le-nlantui de trecut...Nu pot fi minune...N-am fost nicicand.Sunt urlet, sunt vant...Si de-ar fi sa traiesc in viitor, spre trecut rotind gandul, as sti sa fiu ceea ce n-am fost, pentru ca azi sunt ceea ce-am cautat a fi...

Multumesc,

A.I.L.

COPIL

Sunt si ma cutremur
de mana ce se-ntinde
arzator spre cer.
Nu mi-am inchipuit miscarea,
Rotirea absurda spre adevar.
Rad, suflete, nu ne-nteleg
Muzica se starneste adanc
din alt piept...
Bataia, gandul, nu le-am dorit!
Au fost cuvintele, ciutele,
Multele, ce ne-au lovit
Suflete, iara, de ce ne doboara
Toate ce-n seara ne-au parasit?
De ce nu vine tristetea clara,
Sa ne rasara un infinit?

Razi pruncule, soarele-i sfera!
Nu te ascunde,
Traieste vadit!
Cum, n-ai cuvinte?
Nu-ti trebuie, uite,
Jocul se-nlantuie in infinit!
Sa ne ascundem in umbre de cuget,
Sa nu ne piara...
Dormi linistit !


Copiilor ce m-au facut sa vad ca dincolo de lumea noastra exista o lume purificata de simpla durere de a fi, unde jocul e o uimire, cuvintele sunt mute si sufletul mereu naiv este prins intr-un trup ce refuza sa il asculte...

Ratacire

M-am ratacit aici...
Stiu sigur asta!
Caci ratacirea e a sufletului
Si nu a trupului,
A carnii asteia ce fara s-o doresc,
Ma are ca un sclav sub gheara sa.

Nu pot sa scap...
Idee geniala!
Frang lantul ce ma leaga
De amintirea ta...
Si-atunci, fara regret
Voi rataci cu suflet, trup, oriunde,
Voi sti ca totul este scirs
Sa uite,
Si ca nimicul, dorul sa imi dea...

Comoditate pura, lasitate,
Nemernicie a timpului,
Nu altceva...
N-as frange clipa
Ce nu vrea sa uite,
As frange mana
Ce ar vrea s-o ia!
N-as rupe albastrul
Si-as planta minute,
As lasa zborul doar sa mi le dea...

De aceea nu rup lantul,
Nu strig ura,
E trupul meu legat de tot
Ce m-a cladit.
Realitatea asta...
Simplu, gura!
Lasati-mi sufletul sa fie ratacit !

impresia unei clipe

...iar nu barbar



M-am trezit mirandu-ma ca cerul deasupra mea inca mai exista, ca norii inca se mai plimba in bataia vantului, ca sunt om iar nu animal, grec iar nu barbar...Lunecarea asta a literelor in cuvinte, propozitii, fraze ce capata sens sub priviea mea aproape ca se inlantuie intr-un joc dictat de ceva din exteriorul fiintei mele, cuvintele , ele, nebunele se scriu, mana mi se misca a pustiu, iar nu eu le gandesc...Vad zburand o pasare in inaltul cerului si incerc sa imi explic miscarea pe care aerul, mangaindu-i aripa o tradeaza.Aici jos, nu-i decat pierzare...la fiecare colt de strada vad un suflet cum moare, cum isi canta tristetea amestecand-o cu notele unei muzici prafuite...El singur stie ce a trait si-l vad stingandu-se fara a putea spune cuiva ce a simtit...In jur trecatori, nepasatori alearga timpul ce nu vrea sa se opreasca, alearga sperante false, idei moarte inca inainte de a se naste, un viitor unic...atat de unic incat toti il vom trai...Ce va sa fie de ne vom trezi din visul asta marunt ce ne-a rapit existenta?Vom umbla in intuneric fara de scop, vom cauta norocul miop, vom injura dreptatea legata la ochi si cu capul spart de neadevar...ce va sa vie?
Un viitor chior...

Despre nimic

Ciudat, cum se reduc toate cele cate sunt, la cateva cuvinte..Maini lunecand speranta intru negasit si asteptari ce par a se hrani cu timp.N-am cantarit vreodata ce inseamna "noi"...am crezut ca e o simpla joaca redusa de la 2 la 1, de la multi, la niciunul...N-am cumpanit vreodata la ce-ar putea sa-nsemne a te vedea prin altcineva, altceva fiind, prin tine...Am crezut ca-i doar o alergare stupida, trisand in jocul asta perpetuu, cu ochii inchisi, cand 2 se facu unul iar "noi" eram ucisi.De ne-am ascunde sub ploaie, atat, jocul asta umed s-ar preschimba-n tacut...Dara, vezi tu, cand Unul nu se mai cauta pe sine, nici cel de-al doi-lea n-ar avea ceva de gasit...Asa ca, sa continuam in a ascunde suflete pe care primul sau al doi-lea le va avea de gasit.Incep numaratoarea, cu fata la zid: o suta, doua sute, trei sute...o mie. Cine nu va fi gata, viata va sti sa il faca sa fie gata...invatam pe parcurs...Ce, pasarile stiu sa zboare din prima?Pun pariu pe cat vrei tu ca pasarile ce au invatat sa zboare au picat de zeci de mii de ori din cuib...cele ce n-au picat, au murit...n-au avut din ce anume sa invete...
Ultimul scapa turma de suflete!!!!
Tre sa semnezi fara prea mare formalitate in coltul din dreapta jos, ca esti de acord cu tot ce ti-am spus, si-apoi toate vor fi ale tale...
Vad ca te miri...Cum, nu intelegi cum toate cate au fost si toate cele ce vor fi, prin insemnele astea ridicole, se transforma in ceva ce-ti apartine?Ei bine, de nu le vrei, da-le te rog altcuiva, caci asemenea tie nici eu nu le vreau, nu le mai vreau...
Cand Doi se facu Unul, ceasul urla-n timpane ca nebunul...si nu am mai fost ai nostri.Doi alerga departe de Unu,neuitandu-se-n urma, alerga dintr-o gluma facuta sortii...Lui Unu nu-i mai ramasese decat numaratoarea, cladita peste el, singurul care nu se abate, care nu se teme, care n-a incetat niciodata sa se mire ca iarba-i iarba, ca cerul e cer, ca totu-i pre inalt cladit fiind din neadevar...
-Final de povestire-

sau...poate ca nu,cine stie?
Unu(l) inca mai alearga, Doi inca nu se stie pe sine...
Spate-n spate stand, tacand, privirile s-or intalni mai greu inconjurand pamantul...dar asa, privirea ce-i atat de departe, ce nu-mi strabate clipa, s-o intalni mai lesne cu a mea..

S-am auzit glasul metalic al timpului,
ce-mi ducea dorul ca un nebun...
trenul absurd gonea intruna
si nu ne-am mai vazut...

Am urmat cursul lucind sub uitare,
sinele, sageti se dezveleau,
implantand veninul sub aripa grea.

Sufletului

Nu-i bai Muritorule, nu-i bai...

Muntii se trecura, ape imi cursera,

iara tu stai.

Nu-i bai Secetosule,nu-i bai...

Gura crang iti seamana,

Mana mi te leagana,

Jocul mi te spulbera,

Iara tu stai.

Nu-i nimic Suflete, nu-i pierzare...

Aur se loveste de genunchi,

Padurea-mi creste-n rarunchi,

Muntii, alti munti mi te macina...

Si toate, Suflete, Netraitule,

Pe o pagina!

Nu-i bai mritorule, nu-i bai...

Muntii se trecura, ape imi cursera

Nu-i asa ca nu-i asa?
Ce-ar putea a ne priva
de dureri?
Mainile indeparatam stingheri...
Toate-mi sunt doar mangaieri
prea tarzii.

Rogu-te, draga cetitorule,
a nu fi prea iute la manie
atunci cand te vei apleca spre a-ntelege cele cateva randuri...
caci, vezi tu,
ele nu sunt decat semne menite a trada idei si simtiri ce poate asemeni tie am avut...

G-V.M

suflete flamande roiesc spre neant.Ochii ii tin inchisi, mainile intinse intr-o cautare nebuna a cerului ce nu imi mai creste in vine, zile senine si cate ceva din privirea, zambetul tau...
Umblet fara de zgomot, aripi fara de zbor...Unde se duc toate cand mor?

Inger

Cum e sa fii ingerul cuiva
si sa nu o stii...
Si cum ar fi, dac-ai afla-ntr-o
buna zi ca exist
pentru tine?

Ai rade..si-atunci,
de ce nu razi acum copile?

Ai plange pentru timpul pierdut?
Iti spun sa razi de-acum...
si de nu poti,gandeste ca in lume,
cineva a plans prea mult pentru tine,
pentru ca tu sa-ti schimbi astazi
surasul in stropi de uitare...

Si spune-mi, Ingere,
cand voi putea,
sub aripa-ti de vise
sa adorm si eu?

Nu ne mai suntem

Nu ne mai suntem
ai nostri muritorule,
nu se mai implanta cer in stele,
nici umbra arzanda dorintei mele.


Nu mai suntem copii
Uitatule!
Veci se strigara
In camp alergara,
Unde de vara
Inspre verdele crud


Nu ne mai sunt
Toate de-o era
Nimic nu ne spera
Ca vom mai fi...


Unde-s secundele,
Multele,Mutele..
Muntele albastru de dor-pribegii...
Nu ne mai suntem, Neasteptatule,
decat carunte urme de-o zi!
Nu ne mai suntem ai nostri copii!

Pasari albastre cad din cer...

"Asemenea fiind altcuiva eu nu voi mai fi,

caci un lucru asemenea altuia nu exista"

Se cutremura gandul de atata neadevar...Pluteste in aer mirosul unui carnagiu al ideilor,speranta umbla legata la ochi si absurda intr-un nicaieri,intru nimeni, si cu toate acestea cerul inca mai picura secunde sub forma de ploaie...De se va opri..O,Doamne de se va opri...mi-e teama ca cerul nu va mai ascunde in el nicio clipa si pasari albastre se vor roti in cadere pictand aerul cu cea din urma respirare sonora...