Caci poduri cladeam intru gasirea fericirii deasupra marii de lacrimi, caci totul prefaceam intru amagirea oricarei patimi...
Iacata cum ne incepuram fara de rost...cand am strivit cuvantul prost si-am invatat a cauta in intunerec firul de speranta...
Nu-i asa ca nu-i asa...nimic nu ne departa mai mult de noi decat propriile trupuri...Respingand in sine ideea de a gasi, ne alungam intru negasire...
Unde esti tu, Elohim?
Sarmane starvuri ne dregem tacerea si asternem totul c-un frumos "A fost candva"...
In urma nu mai privea...si era totul ca o rotire de aripi duhnind a cadere.
Ne prefacem ca ne stim de secole, nestiindu-ne...
Dara cand va sa vie clipa ce ne va cunoaste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu