In absurd traind totul, te redescoperi in tine fiind al tau, ca si cum n-ai fi parasit trupul, gandirea, timpul tau...
Sunt eu, al aceluiasi os, gandind piezis, intors pe dos...
N-am parasit starea nicicand pentru "a fi".Iluzia clipelor ma purtau tarzii spre nimic.Realizez ca nu sunt iarba cea care vorbeste, ca nu sunt praful cel din coltul veacului cel ce paseste agale...Mi-am depasit conditia "fiind".
Am fost tarana pentru o bucata de timp...
M-am saturat "a fi" pentru nimic.
Crezi tu, ca de vor pica stele in luna, se vor naste-mpreuna in alt univers destinele crude, sculptate si ude, pe pietre de sest?
Mi-e dor de nimica'.
Sunt ore, sunt clipa inspre infinit.
Am incetat "a fi" pentru acel trup, pasesc agale spre "a exista".Nu vad umbra ta, mi-e teama sa fiu eu, mi-e teama de mine...
Dar azi, sunt al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu