ma-ntorc in mine!

Am pastrat in amintire sarea lacrimii din colt, depasita de-o iubire fara rost.
Am crezut in nemurirea glasului ce de un veac ma purta in amagirea visului zeului slab.
Si de-am iubit, ce are a face cu tot ce n-viata m-a cladit?
Sunt muritor, o, dati-mi pace, nu-i chip din tot ce mi-am dorit...
De am visat trecerea lina, a fost doar zbor, nimic mai mult...Traim in secol de lumina...Sunt om curgand, tarana, vant!
De am tradat din secoli tipat, n-a fost al meu, ci doar trup bland, curgand in aripi ne-nfricate, dulce mormant.
N-am asteptat nasterea lumii, ci m-am creat fiind al meu, am dat glas timpului si urii spre a ma vindeca de zeu.
Nu cred in patimi si iubire, se trec asemeni norilor curgand, traiesc o clipa de-amagire in vieti fara de rand.
De ne vom intoarce-n noi, vom fi simpli trecatori, nestiind al cui rastimp sa purtam in suflet balnd, al cui tipat sa zbieram, al cui cant sa-l ingropam...
De ne vom intoarce-n noi, vom fi cioburi vechi, strigoi, vom purta in piept tacerea ce ne-a amutit candva...
Nu vom sti "a exista"...
Suflete, de ne-om priva candva de noi...



P.S. - pentru ca n-am incetat nicicand a iubi ideea de a iubi ceva ce nu va fi asemenea mie vreodata.
Stii sa iubesti?
Te-ntreb pe cine...De nu pe mine...Pe cine ai sti?

Tie, desi sufletul imi zbiara numele altcuiva...