Sunt si ma cutremur
de mana ce se-ntinde
arzator spre cer.
Nu mi-am inchipuit miscarea,
Rotirea absurda spre adevar.
Rad, suflete, nu ne-nteleg
Muzica se starneste adanc
din alt piept...
Bataia, gandul, nu le-am dorit!
Au fost cuvintele, ciutele,
Multele, ce ne-au lovit
Suflete, iara, de ce ne doboara
Toate ce-n seara ne-au parasit?
De ce nu vine tristetea clara,
Sa ne rasara un infinit?
Razi pruncule, soarele-i sfera!
Nu te ascunde,
Traieste vadit!
Cum, n-ai cuvinte?
Nu-ti trebuie, uite,
Jocul se-nlantuie in infinit!
Sa ne ascundem in umbre de cuget,
Sa nu ne piara...
Dormi linistit !
Copiilor ce m-au facut sa vad ca dincolo de lumea noastra exista o lume purificata de simpla durere de a fi, unde jocul e o uimire, cuvintele sunt mute si sufletul mereu naiv este prins intr-un trup ce refuza sa il asculte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu