impresia unei clipe

...iar nu barbar



M-am trezit mirandu-ma ca cerul deasupra mea inca mai exista, ca norii inca se mai plimba in bataia vantului, ca sunt om iar nu animal, grec iar nu barbar...Lunecarea asta a literelor in cuvinte, propozitii, fraze ce capata sens sub priviea mea aproape ca se inlantuie intr-un joc dictat de ceva din exteriorul fiintei mele, cuvintele , ele, nebunele se scriu, mana mi se misca a pustiu, iar nu eu le gandesc...Vad zburand o pasare in inaltul cerului si incerc sa imi explic miscarea pe care aerul, mangaindu-i aripa o tradeaza.Aici jos, nu-i decat pierzare...la fiecare colt de strada vad un suflet cum moare, cum isi canta tristetea amestecand-o cu notele unei muzici prafuite...El singur stie ce a trait si-l vad stingandu-se fara a putea spune cuiva ce a simtit...In jur trecatori, nepasatori alearga timpul ce nu vrea sa se opreasca, alearga sperante false, idei moarte inca inainte de a se naste, un viitor unic...atat de unic incat toti il vom trai...Ce va sa fie de ne vom trezi din visul asta marunt ce ne-a rapit existenta?Vom umbla in intuneric fara de scop, vom cauta norocul miop, vom injura dreptatea legata la ochi si cu capul spart de neadevar...ce va sa vie?
Un viitor chior...